Practică europeană în turism și alimentație publică
Prezentul proiect își propune să se adrese nevoilor formabililor de a-și dezvolta abilitățile profesionale și personale pentru a le facilita integrarea pe o piață a muncii care devine din an în an mai competitivă. Alte obiective ale proiectului vizează consolidarea competențelor lingvistice ale participanților, dar și consolidarea tranziției între educația formală și formarea profesională. Nu în ultimul rând se urmărește recunoașterea competențelor dobândite în cursul perioadelor de formare în străinătate.
Beneficiarii direcți sunt 14 elevi aparținând domeniului de pregătire Servicii, profilul Turism și alimentație publică, aflați la mijlocul pregătirii lor de specialitate. Aceștia vor fi organizați în două fluxuri de câte 7 elevi însoțiți de un profesor însoțitor.
Practica de specialitate pe care aceștia o vor desfășura în Anglia cuprinde activități ce urmăresc dobândirea abilităților necesare unui ospătar/bucătar, respectiv lucrător într-o unitate de cazare. S-a ales acest grup țintă deoarece se consideră că dobândirea abilităților necesare pe piața muncii trebuie să se facă gradat, iar la această vârstă formabilii se află la mijlocul pregătirii lor de specialitate.
Sarcinile de lucru ale elevilor cuprind: obţinerea unor preparate cu grad redus de complexitate, folosirea elementelor de decor pentru prezentarea estetică a preparatelor, realizarea miss- en place pentru mic dejun și cină, întâmpinarea clienților la unitatea de cazare, curățenia în unitatea de cazare.
Stagiul de pregătire se va realiza în Anglia, organizația de primire fiind Tellus Group, un recunoscut furnizor de formare profesională, care, începând cu anul 2003, se implică în implementarea în parteneriat a proiectelor de mobilități penfru formarea profesională.
Abilitățile dobândite de elevi vor fi certificate prin documentele Europass și prin credite transferabile ECVET.
Rezultatul palpabil al proiectului se va concretiza într-un portofoliu al formabililor și totodată într-o prezentare a elevilor pe baza unei teme alese din activitățile proiectului.