Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor a fost sărbătorită în Colegiul Economic "Partenie Cosma" prin participarea la proiectul internațional "NON VIOLENȚA", care are ca scop sensibilizarea tinerilor în combaterea și prevenirea acestui fenomen.
La Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși", s-au adunat licee din tot orașul, cu scopul de a se opune violenței împotriva femeilor și a arăta că ea ar trenui să nu se limiteze în a rămâne un simplu cuvânt.
Elevii clasei a X-a A al liceului nostru, îndrumați de doamnele profesoare Aurica Cifor și Monica Naste, au decis să reprezinte școala la acest eveniment prezentând o scenetă în care se arată că violența nu este necesară în lume, iar dacă încercăm și vrem, putem să nu o lăsăm să se dezlănțuie.
În sceneta prezentată de clasa a X-a A, a fost înfățișatî o întâlnire a virtuților opuse violenței, respectiv Iubire, Credință, Pace și Curaj. Ele o cunosc în persoană și decid să o transforme într-o virtute care să ajute lumea să devină mai bună. Această virtute se va numi înțelepciune.
Emoțiile au fost mari, dar ele au trecut în momentul în care publicul a apreciat munca depusă. Totul s-a desfășurat așa cum s-a dorit, iar participanții s-au întors la ore cu zâmbetul pe buze, știind că au reușit să prezinte un mesaj important împotriva violenței.
Pascu Șerban - Clasa a X-a A